Archive for March, 2011

New? Old? Please! Hai sa Uitam de Politica si sa Dansam!

March 26, 2011

Hai sa pornim cu old, Modern Talking










Mai este loc pentru new? OK Let’s try:








ON FIRE!!

March 16, 2011

“Preşedintele Mahala” – de Octavian Ştireanu

March 16, 2011

Recentele declaraţii ale lui Băsescu consacră saltul calitativ pe care acesta îl face de la preşedinte-jucător la preşedinte-mahala.

Mahalaua, mon cher, are farmecul ei, are cântecele ei, viaţa ei şi lumea ei

Nu e nimic ruşinos să ai conştiinţa apartenenţei la această zonă pitorească a condiţiei umane. Traian Băsescu e un model, o are, a recunoscut-o de pe vremea când mărturisea că făcea bişniţă cu blugi şi ţigări. Apoi n-a ratat nicio ocazie s-o arate în public, dansul în genunchi pe scândura de la Cireşica, şpriţul cu Becali, şedinţele de partid şi de stat de la Golden Blitz, discursurile despre găozari şi ţigancă împuţită ilustrând cu prisosinţă o lume şi un fel de a fi.

Dacă toate acestea rămâneau în planul vieţii sale personale, aveam un captivant subiect de nuvelă, ba chiar de telenovelă, cu banda sonoră din cântecele lui Moscopol şi Zavaidoc.

Dar, din păcate, spiritul mahalalei a fost inoculat în politica de stat de la cel mai înalt nivel, de la alba-neagra cu scorul alegerilor până la datul poalelor pe spate când vine vorba de opoziţie, adversari politici, presa neconvenabilă şi, mai nou, de liderii din propriul partid care încep să mişte în front.

Mahalaua n-are ce căuta în elita democraţiei politice europene, flitul pe care reprezentantul statului român îl primeşte sistematic pe la reuniunile internaţionale dovedind cu prisosinţă acest lucru.

Băsescu a ajuns preşedinte cu voturile mahalalei complete din România – de la mahalaua maneliştilor la aceea a unor intelectuali frustraţi şi de la mahalaua lingăilor la aceea a complexaţilor fără lecuire. El este un ilustru reprezentant al mahalalei – în sensul elevat al cuvântului, desigur – şi un strălucit exponent al celor care l-au ales. El este nu oricare, ci „Traian cel Mare“, cum bine a scris tizul său, europarlamentar în oda pe care i-a închinat-o. El este un produs perfect al acelei părţi din societatea românească pentru care hăhăiala şi miştocăreala reprezintă un mod fundamental de exprimare, în care viclenia se potenţează cu ticăloşia, iar marea performanţă se întruchipează prin laconicul „i-am tras-o“. Cu varianta sa filmografico-electorală „i-am ciuruit“.

Mahalaua supravieţuieşte prin şmecherie şi se salvează prin laşitate. Acolo, criteriile de existenţă sunt înlocuite cu instinctele, iar regula traiului în comun constă într-o permanentă adulmecare a figurilor care mai apar prin cartier, cei mai tari ori slabi, mai şmecheri sau mai proşti fiind depistaţi după miros.

Mahalaua are o regulă a ei, pe care trebuie s-o respecte toţi care se încumetă să păşească într-acolo. Mai grav pentru civilizaţie este când mahalaua vrea să-şi impună regula în afara propriului teritoriu.

Declaraţiile lui Băsescu de luni seara exprimă acest lucru – voinţa sa de a-şi impune definitiv regula peste tot în ţara asta. El spune cine trebuie să câştige şi să piardă la viitoarele alegeri, cine să fie şef şi cine nu în propriul partid. El ştie precis cine e şi cine nu e în sistemul mafiot care drenează banii din vămi. El respectă regulile democratice doar pentru şofer, nu şi pentru copilot. El vede guvernarea din 2012 nu ca pe un rezultat al alegerilor, acestea nici nu mai contează, sunt câştigate dinainte. Guvernarea viitoare va fi un premiu de consolare, pe care-l va acorda pe încă 4 ani, tot celor de-acum, pentru „sacrificiile“ cu care şi-au bătut joc de ţară, dar cu misiunea de a-i asigura propria siguranţă juridică.

Emisiunea relizată de Traian Băsescu la televiziunea publică este un nou pas de escaladare a tensiunilor în ţară. Tensiuni în Guvern, în Parlament, în propriul partid, în tabăra opoziţiei, în sindicate, în presă. Nimic nu i-a scăpat lui Băsescu, pentru că legea de fier a mahalalei spune că nu există cruţare, mai bine să moară mă-sa decât mama…

Se tot deşiră ca un ciorap declaraţia sa că ar renunţa la un an de mandat. O capcană mai perfidă decât asta era greu de imaginat. Băsescu nu renunţă la nimic. În 1996, când s-a retras din Parlament, a făcut-o nu pentru a se supune cercetării parchetului, cum circulă legenda, ci pentru că avea treabă prin Norvegia, la o firmă parteneră, având ca alibi un „curs de navigaţie“.

Băsescu nu este omul care să renunţe la putere. El ştie că, pe vapor ca şi în mahala, puterea se cucereşte, nu se cedează.

Băsescu nici în 2014 nu va pleca de bună voie de la Cotroceni. Mi-e tare teamă că se va lăsa dus numai dacă se va negocia cu el. După regulile mahalalei.