Archive for May, 2009

Mircea Dinescu “’89 al nostru, 2009 al lor”

May 28, 2009

mircea_dinescu

www.cotidianul.ro

“Nu mă pot vindeca de senzaţia că fostele noastre ţări socialiste trăiesc acum drama acelui cuplu de îndrăgostiţi care, având fiecare câte un copil din vechea căsătorie, fac până la urmă unul împreună şi din casa cărora răzbate din când în când strigătul: “Vino repede, copilul meu şi copilul tău îl bat pe-al nostru”.

Ideea că ’89 ar fi fost al meu şi 2009 al nostru e frumoasă, dar eu am senzaţia că lucrurile stau exact viceversa căci exact acum, când trăim în comun sub acelaşi acoperiş, nu prea mai ştim în realitate nimic unii despre ceilalţi.

Zeii polonezi la care m-am închinat în scurta mea tinereţe revoluţionară erau Papa Wojtyla, Lech Walesa şi Adam Michnik căci existenţa lor mă făcea să cred că în lagărul socialist istoria, băgată la congelator pe vremea stalinismului, poate învia, ca şi cum Yeti, omul zăpezilor, scos din blocul de gheaţă, ar începe să dea nervos din picioare.

Păi dacă un preot dintr-o ţară comunistă, după ce a jucat fotbal în adolescenţă şi a mai scris şi poezii de amor, poate ajunge papă la Roma, înseamnă că şi eu, care scriu versuri şi obişnuiesc să-mi dau singur cu stângu-n dreptul, am şansa să ajung odată la Roma, dacă nu cardinal, măcar solist în corul Vaticanului – cam asta visam eu şi prietenii mei acum 30 de ani, când la Radio Europa Libera se vorbea despre preotul Popieluszko şi se fredona un cântec revoluţionar al cărui text nu-l înţelegeam, dar care îmi împiciorongea imaginaţia, din care mai reţin şi-acum fraza “Jebe Polska, Jebe Polska…”

În anul acela, ca membru al Uniunii Scriitorilor, eram obligat să mă prezint la miliţie cu maşina de scris şi, de faţă cu un plutonier major, să bat caracterele literelor pe-o foaie albă ca, în eventualitatea unor manifeste aruncate noaptea pe străzile Bucureştilor, să se descopere autorul aşa cum se descoperă criminalii după profilul cartuşului găsit la locul faptei.

Atunci am avut revelaţia că activiştii noştri analfabeţi, care-şi închipuiau că Manifestul Partidului Comunist al lui Marx era o simplă foaie de hârtie pe care bărbosul o lipea noaptea pe ziduri, considerau maşina de scris un obiect periculos pentru care-ţi trebuie într-adevăr un permis de portarmă.

Un banc celebru la vremea aceea, când România socialistă exporta armament în lumea a treia, dădea măsura vieţii noastre ciudate, când clasa muncitoare, profitând de faptul că şi-a pierdut lanţurile, fura în draci din produsul propriei munci.

Ei bine, văzând că prietenul său care lucra la fabrica de caşcaval e din ce în ce mai prosper, un proletar român care lucra la fabrica de biciclete l-a întrebat ce face de-o duce aşa de bine.

Amicul i-a răspuns că în fiecare zi, când iese din fabrică, ascunde o rotiţă de caşcaval în sân pe care-o vinde vecinilor din bloc, astfel că mai câştigă un salariu în plus, îndemnându-l şi pe el să facă la fel, adică să şterpelească ba un pinion, ba o rotiţă, ba lanţul de transmisie, astfel ca acasă să poată asambla o bicicletă pe care s-o vândă la negru. Reîntâlnindu-l după câtva timp, insul de la fabrica de biciclete era la fel de posomorât şi, întrebat care-i pricina, a răspuns că zadarnic şi-a umplut apartamentul cu piese furate fiindcă, oricum le-ar asambla, de fiecare dată în loc de bicicletă îi iese o mitralieră.

Aşa m-am trezit şi eu într-o zi când încercând să compun o poezie de dragoste mi-a ieşit o poezie despre dictatură, conştientizând astfel faptul că sunt în posesia unei mitraliere marca Olivetti încărcate cu vocale şi consoane.

La ora când Gdanskul era în fierbere, în România nimeni nu prea mişca în front, fiindcă Ceauşescu importase revoluţia culturală chineză taman când Havel lucra la catifea, iar dansurile tematice din Coreea de Nord ne făceau să simţim solidaritatea ca pe o plantă necunoscută pe la noi, deşi seara, ascultând posturile de radio duşmănoase, fumam pe-ascuns marijuana poloneză.

După ce am practicat şi eu acea formă subtilă a laşităţii scriitoriceşti numită “rezistenţă prin cultură”, adierea vrajbei poloneze mi-a dat aripi şi am avut curajul nu doar să strecor micile şopârle anti-ceauşiste în poeziile mele, ci să dau un interviu ziarului “Liberation”, în care am vorbit explicit printre altele de ce ziariştii occidentali păreau tot mai interesaţi de România: “Păi sunt atraşi de fabulosul exotism social de pe aici, de sinucigaşii rataţi care nu-şi pot da foc în piaţa publică din cauza crizei de chibrituri şi nu se pot spânzura din lipsă de funie şi săpun; de Bucureştiul ce tinde să devină primul oraş laic din Europa, unde miliţienii sunt mai deşi ca porumbeii şi în care bişniţarii au reuşit să imprime pe moneda naţională numele ţigărilor Kent; de mania gigantismului, care măsoară fericirea omului în metri cubi de beton; de teritoriul absurd în care grănicerii stau cu armele întoarse spre interiorul ţării, ca să nu se golească de cetăţeni, şi în care grâul e secerat la televizor, dar rămâne nesecerat pe câmp…”.

Arestul la domiciliu a fost până la urmă o izbăvire fiindcă, în demisolul în care trăiam atunci cu soţia şi doi copii de grădiniţă, mă simţeam un cetăţean al lumii libere, alături de Lech Walesa şi de Havel.

La 5 ani de la revoluţia din ’89, când fostul nostru coleg de suferinţă a fost uns preşedinte al Cehiei, în plin entuziasm al graniţelor deschise, românii au trăit şocul de a nu mai putea ajunge în Germania fiindcă viza cehească, obligatorie, era greu de obţinut.

Atunci am scris o “Scrisoare către Vaclav Havel aruncată la coş“, al cărei mesaj pare încă valabil, îngăduindu-mi trufia de a mă autocita:
“Havel, fii bun şi retrage-te la mănăstire
nu mă pot obişnui cu ideea
că vulturul
e angajatul Salubrităţii.
Revoluţiile şi-au mâncat copiii,
dizidenţii şomează,
protestatarii stau spăsiţi
la coada chitului McDonald’s,
numai tu, din catifeaua cea istorică,
ţi-ai tras câteva costume pe cinste
pentru care te invidiez.
Te invidiez că la Praga
marijuana-i mai ieftină decât pâinea
şi adolescenţii pe poduri
ling timbrele impregnate cu krak.
Te invidiez că eşti uns
din trei în trei zile
doctor honoris causa;
şi maică-mea spera să ajung
doctor în litere s-o vindec de plămâni
– n-am ajuns.
Te invidiez că ţi-ai luat înapoi prăvăliile;
Ezra Pound visa şi el o mică tutungerie
– n-a avut parte.
Când anafura mucegăieşte
trebuie îngropată cât mai adânc
să n-o scurme şobolanii sau câinii,
deşi, la inflaţia asta de îngeri,
ce mai contează un şobolan cu aripi
sau un câine în zbor?
Pe la noi însă e ceva în plus
care mă nelinişteşte.
Maşinile-s în continuare
de cinci ori mai grele decât ar fi normal
şi-abia se duc pe ele însele.
Vacile mor de inaniţie
la trei sute de metri de gară
unde grâul uitat pe o linie moartă
scoate prin acoperişul vagoanelor
limba lui verde la călători.
Gâfâie şi noua societate,
gâfâie cu spinarea îndoită sub nemuritorii funcţionari.
Paznicii nu-s prea bine păziţi
şi fură în continuare de sting.
Săracului, norocos cum îl ştim,
îi cade în continuare pâinea-n căcat,
i se scoală la liturghie, în timpul slujbei,
şi are parte de pompieri pe casă
în noaptea nunţii.
Ce să înteleg când comuniştii
s-au pitulat în biserică
şi-ntr-un acces de filantropie burgheză
sunt gata să mă angajeze
să le rescriu cât mai artistic
teoriile şi legile Capitalului?
Ce să înţeleg când barbarii
nu mai pot ajunge la porţile Romei
din pricină că-s opriţi la graniţa cehă?
Ce să înţeleg? Că îngerul e mai citeţ decât Marx?
Sigur că-mi vine să strig,
precum nebunul din Luvru:
“Daţi-mi un cuţit să-mi tai şoriciul de Crăciun
din Breugel cel Bătrân, din Velazquez sau din Goya,
daţi-mi pe mână o ţară
şi veţi bea în curând ceaiul poliţist
profeţit de Mandelştam…”
O, cititor făţarnic, tu, semenul meu, frate,
nu te acri,
nu te acri,
nu te acri si fii atent când traversezi strada
să nu te calce maşina Salvării.”
(din volumul “O beţie cu Marx”, 1996)

Ce este, aşadar, cu adevărat al nostru astăzi, când instalatorul polonez din Londra se intersectează cu căpşunarul român din Barcelona în gara din Frankfurt şi nici măcar nu se salută?

Poate doar societatea de consum din estul nostru sălbatic, pe care nici Marx n-a prevăzut-o, căci cine şi-a închipuit că, după 50 de ani de comunism, va reapărea capitalismul, construit de data asta de securişti şi foşti activişti de partid.

La 1848, când tinerii bonjurişti români, întorşi de la studii din Viena, au pus şi ei la cale o revoluţie după modelul occidental, s-au adunat la hotelul Petersburg din centrul Iaşiului anunţând poporul că în curând vor citi o proclamaţie către ţară. În ziua cu pricina a început însă viscolul şi atunci unul dintre conducători a ieşit pe balcon în faţa puţinilor târgoveţi rebegiţi şi a ţinut următorul discurs concis: “Stimaţi concetăţeni, din pricina timpului nefavorabil revoluţiunea se amână pentru mâine la aceeaşi oră”.

Teamă mi-e că noi suntem în continuare profesioniştii revoluţiilor amânate.”

One Week After Eurovision!

May 23, 2009

Sa ma exprim clar; mici una din melodii nu am perceput-o ca un slagar! motiv pentru care num-am exprimat. de o saptamina tot ascul melodia cistigatoare si parca creste, hai sa o asculatm impreuna “one more time”

 

Ce am considerat interesant?

Hai Sa Dansam cu Sandra and Enigma! Sa Fim Fericiti, Este Vineri-Simbata!

May 23, 2009

OBAMA – NOTRE DAME May 17

May 17, 2009

Obama

www.cnn.com

President Barack Obama delved into the charged abortion debate in a controversial Notre Dame commencement address Sunday, urging civility and a search for common ground on perhaps the most divisive issue in American politics.

Addressing a sharply divided audience at the storied Catholic university, Obama nevertheless conceded that no matter how much Americans “may want to fudge it … at some level the views of the two camps are irreconcilable.”

“Each side will continue to make its case to the public with passion and conviction,” he said. “But surely we can do so without reducing those with differing views to caricature.”

VIN ALEGERILE!

May 15, 2009

Alegeti! (ordinea optiunilor mele)

Principele Radu Duda:

Crin Antonescu:

Mircea Geoana:

Master Basescu:

Va Amintiti De Costinesti 19..20..

May 9, 2009

Va mai amintiti vacanta?  Va mai amintiti cind ati simtit pentru prima oara fiorul dragostei?  Va ofer citeva minute in trecut, Folositile cu cumpatare! nimeni nu gaseste de doua ori o sansa noua. Nu rirsipiti ce va inspira!  L-am adaugat pe Giannie Mornadi sa va aduc aminte ce reprezinta un sentiment profund, sau real love.

 

Daca va Ajuta Pantofii, inca o Runda!

May 3, 2009

 

 

Este Weekend, Hai Sa Dansam!

May 2, 2009

Sa Discutam Despre Feminism

May 1, 2009

In Romania am fost profesoara de fizica la un liceu de traditie Bucurestean. Fiind in anii 80 clasele erau impartite in mecanica (cei extrem de slabi), electronica (pe la medie) si matematica-fizica (elitele). “Debutanta” fiind, am valsat cu mecanica! La dirigentie mi s-a dat tot ce nu a “avut loc” nu numai pe la elite, dar nici la cei cu mecanica, adica cei ce erau de presupus ca se vor pierde pe drum. Am muncit cum numai entuziasmul tineretii te obliga si am transformat o clasa destinata esecului, intr-o clasa ce a avut undeva pe linga 85% admitere la facultate. Generatia 83-87 va reprezenta generatia maturizarii mele nu numai ca profesor de fizica, dar si ca om.

A trebuit sa lupt sa dovedesc ca sint un profesor bun de fizica. Nu a fost usor. Tinara, femeie…2 defecte greu de depasit! Si totusi am reusit sa trimit la olimpiada internationala primul elev al liceuleui! Si viata mea a devenit si mai grea. Eram in anii 80!

In curind episodul 2